Căscat… în familie

Căscatul se transmite mai frecvent şi mai rapid între persoanele apropiate, indiferent că este vorba de prieteni, rude sau cupluri, relatează corriere.it. După cum bine se ştie, căscatul este contagios. Este suficient ca o persoană să înceapă să caşte, pentru ca reacţiile să fie imediate. Până acum nu s-a demonstrat că acest căscat se transmite mai frecvent şi mai rapid între persoanele apropiate, fie ei prieteni, rude sau cupluri. Prima dovadă care susţine că transmiterea căscatului ar fi o formă de „contagiere emotivă“ este furnizată de un studiu realizat de Ivan Norscia şi Elisabetta Palagi, de la Universitatea din Pisa.
„Căscatul spontan, „nesolicitat“ de alte căscaturi, este un comportament antic, prezent încă de la Osteichthyes, peștii osoși, care ne populau planeta în urmă cu 200 de milioane de ani. În funcţie de grupul animal în care se află, cascatul poate indica stres, plictiseală, oboseală sau semnalează o schimbare de activitate, de exemplu de la somn la trezire sau invers“, a explicat Elisabetta Palagi.
„O analiză statistică bazată pe modele lineare mixte a demonstrat că prezenţa şi frecvenţa «contagierii» nu este influenţată de diferenţele de context social sau de modalităţile de percepţie, nici de diferenţele de vârstă, şi nici de sex sau naţionalitate. Această contagiere este influenţată de calitatea relaţiei ce leagă persoana care cască de aceea care reacţionează. Studiul a demonstrat o tendinţă clară: contagierea este maximă între rude sau cupluri şi se diminuează progresiv între prieteni, cunoştinţe şi necunoscuţi. Şi timpul de reacţie este mai mic în cazul rudelor, iubiţilor şi prietenilor, decât în cazul cunoştinţelor şi al necunoscuţilor“, a precizat, la rândul său, Ivan Norscia. În plus, această ipoteză este susţinută şi de date neurobiologice.